Noi CONFRUNTĂRI în Ucraina:cel puţin un mort şi 3 răniţi într-un schimb de focuri în oraşul Mariupol
Cel puţin o persoană a fost ucisă, iar alte trei au fost rănite marţi seara, în timpul unui schimb de focuri în oraşul Mariupol, în sud-estul Ucrainei, a anunţat presa rusă, menţionând că persoane mascate ar fi atacat un punct de control al separatiştilor proruşi.
Purtătorul de cuvânt al separatiştilor din regiunea Donbas (est), Dmitri Simonov, a declarat că schimbul de focuri a început după ce persoane mascate şi îmbrăcate în negru au atacat un punct de control al separatiştilor, relatează agenţia Itar-Tass.
Potrivit lui Simonov, atacul a fost realizat de către activişti ai mişcării paramilitare Pravîi Sektor. El a adăugat că peste o mie de militari ucraineni se deplasează spre Mariupol şi vor "încerca ocupe oraşul".
La rândul său, presa ucraineană informează că incidentul a avut loc în apropiere de aeroportul din Mariupol, însă nu oferă informaţii cu privire la răniţi.