Noi ajutoare pentru palestinieni. Zece TIR-uri cu hrană şi aparatură medicală au ajuns în Fâşia Gaza
Zece TIR-uri au trecut prin punctul de la Rafah, din Egipt în Fâşia Gaza, şi au fost preluate de Semiluna Roşie palestiniană duminică.
”Am primit zece camioane ale Semilunii Roşii egiptene prin terminalul de la Rafah, cu alimente şi furnituri medicale”, anunţă duminică seara într-un comunicat Semilna Roşie palestiniană.
”Numărul camioanelor primte până în prezent este, aşadar, de 94”, anunţă organizaţia umaniatră.
”Carburant nu a fost autorizat să intre până în prezent”, precizează Semiuna Roşie.
Un corespondent CNN pe teren a văzut 40 de TIR-uri aparţinând Alianţeii Naţionale egiptene pentru Muncă şi Dezvoltare Civilă (NACDW) sosind de partea egipteană a punctului de trecere de sâmbătă şi până duminică dimineaţa, care aşteptau să fie controlate pentru a intra în enclava palestiniană.
Duminică, armata israliană a anunţat că va permite în curând intrarea mai multor TIR-uri în Fâşia Gaza.
CNN scrie că l-a văzut pe procurorul-şef al Curţii Penale Internţaionale (CPI) Karim Khan în punctul de trecerea frontierei de la Rafah.
Punctul de recerea frontierei de la Rafah întyre Egipt şi Fâşia Gaza este singurul care nu se află sub controlul Israelului.
Agenţia ONU pentru refugiaţi Palestinieni (UNRWA) avertizează însă că ajutorul trimis până în prezent în Fâşia Gaza este insuficient.