MENIU

Nicolas Maduro, mutare uluitoare în criza din Venezuela

<p>Nicolas Maduro, președintele Venezuelei</p>

Preşedintele venezuelean Nicolas Maduro a declarat că i-a scris papei Francisc pentru a-l ruga să joace un rol de mediator în criza politică din ţara sa, transmite luni dpa, citată de Agerpres.

'I-am scris o scrisoare papei Francisc (...) spunând că eu slujesc cauza lui Hristos', a afirmat Maduro pentru postul de ştiri italian SkyTg24, declarându-se catolic practicant.

'În acest spirit, l-am rugat să ne ajute într-un proces de facilitare şi întărire a dialogului', a adăugat Maduro, menţionând eforturile de mediere depuse de Mexic, Uruguay, Bolivia şi de alţii.

'L-am rugat pe papă să-şi pună la dispoziţie cele mai bune eforturi, voinţa sa, să ne ajute pe această cale a dialogului. Sper că vom avea un răspuns pozitiv' din partea suveranului pontif, a mai spus Nicolas Maduro.

Papa Francisc se află de duminică seara în Emiratele Arabe Unite (EAU), în prima vizită a unui cap al Bisericii catolice în Peninsula Arabică, leagăn al islamului.

Mai multe state europene, inclusiv Marea Britanie, Franţa şi Spania, au anunţat luni că-l recunosc pe liderul opoziţiei venezuelene Juan Guaido ca preşedinte interimar, după ce îi ceruseră lui Maduro să accepte organizarea unui scrutin prezidenţial anticipat. Duminică, într-un interviu acordat televiziunii spaniole La Sexta, Nicolas Maduro a declarat că nu va "da dovadă de laşitate în faţa presiunilor" din partea celor care îi cer plecarea.

Criza politică din Venezuela s-a agravat brusc săptămâna trecută, după decizia tânărului şef al parlamentului, Juan Guaido (35 de ani), de a se autoproclama preşedinte interimar. Sute de mii de persoane au ieşit în stradă pentru a cere plecarea preşedintelui Maduro, acuzat că a ruinat această ţară cu importante resurse petroliere odinioară prosperă.

Mai multe articole despre:
Venezuela Nicolas Maduro