Nepotul lui Kadîrov, în centrul unui scandal uriaș. Este acuzat că a agresat sexual o femeie în Crimeea, apoi și-a pus gărzile să îl bată pe iubitul acesteia
Nepotul liderului cecen, Ramzan Kadîrov, este în centrul unui scandal uriaș. Bărbatul este acuzat că a agresat sexual o femeie în Crimeea, apoi și-a pus gărzile să îl bată pe iubitul acesteia. Procurorii ruși au lansat o investigație în acest caz.
Conflictul ar fi izbucnit într-un restaurant, după ce Ahmed Ibragimov a atins femeia în zonele intime.
Prietenul ei a încercat să o apere moment în care nepotul liderului cecen le-a cerut militarilor care îl însoțeau să îl bată.
Politia a sosit la fața locului după ce martorii au sunat după ajutor. Cinci persoane au fost duse la audieri printre care și Ibragimov, nepotul și reprezentantul lui Ramzan Kadîrov în regiunile Herson și Zaporojie.