Negocierile Londrei cu UE pentru Brexit sunt în haos. Numărătoarea inversă a început
Guvernul Marii Britanii și reprezentanții celorlalte state UE se află departe de a ajunge la un acord în privința Brexit-ului, programat să aibă loc peste aproximativ 6 luni. Confruntată cu opoziția din UE, dar și din propriul partid, premierul Theresa May a avertizat că Marea Britanie va ieși din UE fără niciun acord.
Premierul britanic Theresa May a declarat joi că dacă în final nu va reuşi să obţină un acord acceptabil pentru ţara sa la negocierile cu UE privind Brexitul, atunci Marea Britanie se va pregăti pentru a ieşirea din UE fără niciun acord, asigurând totuşi că va prezenta în curând blocului comunitar o nouă propunere privind frontiera irlandeză, capitol care alături de viitorul relaţiilor economice dintre Marea Britanie şi UE împiedică deocamdată convenirea unui acord, relatează AFP şi Reuters, citate de Agerpres.
Theresa May a făcut aceste precizări la conferinţa de presă ce a urmat summitului european informal desfăşurat miercuri şi joi la Salzburg, reuniune la care liderii europeni au respins propunerile Londrei privind frontiera irlandeză şi relaţiile economice post-Brexit, ei invocând faptul că acceptarea acestor propuneri ar afecta integritatea pieţei unice europene.
May a mai anunţat că nu a primit din partea UE vreo contrapropunere acceptabilă pentru Marea Britanie şi că planul Londrei privind Brexitul, aşa-numitul 'plan de la Chequers', este singurul pe masă din punctul de vedere al guvernului britanic.
Planul de la Chequers - criticat în Marea Britanie atât de partizanii unui 'Hard Brexit' (Brexit dur), aceia care doresc o ruptură totală de UE, cât şi de susţinătorii unui 'Soft Brexit' (Brexit uşor), care pledează pentru cât mai multe legături între Marea Britanie şi UE după ieşirea efectivă din blocul comunitar - are în vedere ca Marea Britanie să menţină la capitolul comerţului cu bunuri relaţii strânse cu UE după ieşirea oficială din blocul comunitar, la 29 martie 2019, propunerile fiind însă mai restrictive la capitolul servicii, capitol care vizează în special centrul financiar londonez.
Dezacordul a fost confirmat de cancelarul Angela Merkel. 'Am convenit astăzi cu nu poate exista niciun compromis în privinţa pieţei unice (europene)', a afirmat cancelarul german, într-o conferinţă de presă la finalul summitului european informal desfăşurat miercuri şi joi la Salzburg, în Austria.
Cancelarul a subliniat că Marea Britanie nu va putea face parte din piaţa unică după Brexit, dar a adăugat că 'este posibil să se vină cu moduri foarte creative' de a se ajunge la relaţii comerciale funcţionale şi apropiate cu această ţară.