MENIU

NATO: Orice extindere a teritoriului aflat în mâinile separatiștilor ucraineni va fi inacceptabilă

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a avertizat, joi, la Roma, că "orice extindere a teritoriului aflat în mâinile separatiștilor ucraineni va fi inacceptabilă", cerându-i Rusiei să-și retragă cele "peste o mie de piese" de armament greu, din estul Ucrainei, informează AFP, citată de Ziare.com. 

În cadrul unei conferințe de presă, susținute alături de premierul italian, Matteo Renzi, Jens Stoltenberg a considerat ca fiind "important ca părțile să respecte acordul de încetare a focului și să-și retragă armamentul greu" din regiune.

"Orice tentativă de a extinde ulterior teritoriul deținut de separatiști va constitui o violare clară a acordurilor de la Minsk. Și acest lucru va fi inacceptabil pentru comunitatea internațională", a avertizat Stoltenberg.

La rândul său, șeful Executivului de la Roma și-a exprimat convingerea, potrivit agenției de presă Tass, că reglementarea crizei din sud-estul Ucrainei "trebuie să contribuie la readucerea Rusiei în prim-plan, în ceea ce privește căutarea de soluții la crizele internaționale".

"Cred că liderii ruși au un mare potențial de influență. Să nu uităm de ultimele contacte importante ale președintelui rus, Vladimir Putin, cu liderii Turciei, țară membră a NATO, și Egiptului, ambele țări jucători importanți în Orientul Mijlociu", a declarat Matteo Renzi.

Mai multe pe Ziare.com.