NATO, îngrijorată de situația Moldovei: "Un Guvern stabil la Chișinău, absolut necesar!"
Oficiali ai NATO se declară îngrijorați de situația complicată în care se află, în prezent, Republica Moldova și îndeamnă Chișinăul să-și intensifice eforturile pentru depășirea crizei politice, și formarea unei majorități parlamentare proeuropene. Reuniți la Chișinău, în cadrul celui de-al 90-lea Seminar Rose-Roth al Adunării Parlamentare a NATO, reprezentanții țărilor membre NATO și-au reiterat susținerea pentru reformarea sectorului de apărare al Republicii Moldova, pentru securitatea sectorului energetic și a sistemului financiar-bancar.
Paolo Alli, vicepreședinte al Adunării Parlamentare a NATO, a declarat că Alianța privește cu îngrijorare evenimentele care au loc în Republica Moldova și mizează pe capacitatea oficialităților de la Chișinău de a depăși criza politică și de a crea o majoritate clară proeuropeană. Paolo Alli a subliniat că Republica Moldova poate miza și în continuare pe asistența NATO, însă Chișinăul va trebui să implementeze reformele necesare în domenii precum combaterea corupției sau justiție.
''NATO respectă neutralitatea Republicii Moldova și va continua să o susțină în aspirațiile sale europene. Însă, în Republica Moldova, este necesară efectuarea mai multor reforme. Vom susține și în continuare strânsa cooperare cu Republica Moldova și vom contribui semnificativ la dezvoltarea țării'', a declarat Paolo Alli.
Reprezentantul României la reuniunea de la Chișinău, deputatul Mihai Tararache, a subliniat că, în prezent, există un interes sincer din partea NATO în cooperarea cu Republica Moldova în sectorul de apărare, dar și în cel energetic și economic.
''Acum este foarte important ca în Republica Moldova să fie instaurată stabilitatea, ca viitoarea alianță să fie una proeuropeană. Un guvern stabil la Chișinău e absolut necesar. Astăzi există un interes sporit din partea NATO de a colabora cu Republica Moldova. Această circumstanță trebuie păstrată. România sprijină relația Moldovei cu NATO, mai mult am propus și dorim deschiderea unui birou NATO la Chișinău", a declarat Mihai Tararache, potrivit Radio Chișinău.
Președintele Parlamentului de la Chișinău, Andrian Candu, a afirmat că Republica Moldova va pleda în continuare pe susținerea și asistența NATO, în situația în care se confruntă cu un conflict înghețat pe care încearcă să-l aplaneze pe cale pașnică și dialog cu regiunea transnistreană.
Republica Moldova este membru asociat al Adunării Parlamentare a NATO din noiembrie 1994.