MENIU

NATO, declarații războinice la adresa RUSIEI

<p>Secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen</p>

NATO pregăteşte măsuri pentru apărarea Ucrainei în disputa cu Rusia şi trebuie să se adapteze la faptul că Moscova consideră Alianţa Nord-Atlantică un adversar, afirmă secretarul general al organizaţiei, Anders Fogh Rasmussen, într-un interviu acordat publicaţiei spaniole El Pais.

"Agresiunea Rusiei în Ucraina a modificat dramatic sistemul de securitate în Europa. În ultimii 20 de ani, am încercat să atragem Rusia spre o cooperare constructivă. Însă acum este clar că Rusia ne consideră adversari. Trebuie să ne adaptăm la faptul că Rusia ne consideră de acum înainte adversari", a declarat Rasmussen, precizând că NATO pregăteşte o serie de măsuri care includ asistenţa destinată Ucrainei pentru reformarea industriei apărării şi modernizarea armatei.


Măsurile vor fi prezentate aliaţilor cu ocazia unei reuniuni programate la sfârşitul lunii iunie.


"Pe termen scurt, am sporit măsurile de securitate în ţările baltice, mobilizând nave în Marea Baltică şi în Marea Neagră, efectuând exerciţii militare în statele baltice şi în Polonia... Paşii ulteriori, dacă vor fi necesari, vor include actualizarea planurilor de apărare, exerciţii militare şi mobilizări adecvate de trupe", a explicat Rasmussen.
NATO a anunţat clar că nu intenţionează să se implice militar în Ucraina, dar a trimis avioane şi nave militare în estul Europei şi intenţionează să adopte măsuri pe termen lung pentru apărarea aliaţilor.


Săptămâna trecută, un comandant al NATO anunţa că sunt analizate solicitările de asistenţă din partea Ucrainei, care vor include echipamente de telecomunicaţii şi instruire militară.

Mai multe articole despre:
Rusia NATO Anders Fogh Rasmussen