NATO confirmă intrarea trupelor ruse în Ucraina. Kievul se pregăteşte de război
NATO a observat în ultimele două zile intrarea unor convoaie cu echipamente militare ruse în Ucraina, inclusiv tancuri, artilerie şi trupe combatante, a anunţat miercuri comandantul suprem al forţelor Alianţei din Europa, Philip Breedlove, în cursul unei vizite la Sofia, potrivit Mediafax.
"În ultimele două zile, am observat aceleaşi lucruri ca OSCE (Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa). Am văzut convoaie cu echipamente ruseşti, tancuri ruseşti, sisteme de apărare antiaeriană ruseşti, artilerie rusă şi trupe de luptă ruse intrând în Ucraina", a explicat generalul Breedlove.
Administraţia prooccidentală de la Kiev a acuzat Rusia zilele trecute că a trimis un nou convoi militar în estul Ucrainei, în contextul conflictului armat soldat cu peste 4.000 de morţi.
În prezent, Ucraina se pregăteşte de luptă în contextul consolidării trupelor ruse şi forţelor rebele, a declarat miercuri ministrul ucrainean al Apărării, Stepan Poltorak, în cadrul Consiliului de miniştri, la Kiev.
"Observăm o consolidare a grupărilor teroriste (termenul folosit de Kiev pentru insurgenţii proruşi-n.r.), precum şi din partea Rusiei. Le observăm mişcările, ştim unde se află şi ne aşteptăm la acţiuni imprevizibile din partea lor", a afirmat Stepan Poltorak.
"Sarcina noastră principală este să ne pregătim de luptă", a adăugat el.
Ucraina se pregăteşte de luptă în contextul consolidării trupelor ruse şi forţelor rebele, a declarat miercuri ministrul ucrainean al Apărării, Stepan Poltorak, în cadrul Consiliului de miniştri, la Kiev.