NATO, acord important privind prelungirea misiunii de instruire în Irak
Miniştrii apărării din statele membre ale NATO au ajuns la un acord privind extinderea misiunii de instruire în Irak, a anunţat miercuri secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, citat de Reuters.
Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, ceruse ca NATO să facă eforturi mai mari pentru Orientul Mijlociu, reaminteşte agenţia. Stoltenberg a precizat că NATO va prelua unele activităţi de instruire de la coaliţia condusă de SUA împotriva Statului Islamic. Decizia nu presupune neapărat creşterea efectivelor occidentale din Irak, arată Agerpres.
"Astăzi, miniştrii aliaţi (...) au fost de acord în principiu să intensifice misiunea de instruire a NATO. În primă instanţă, aceasta va consta în preluarea unora din activităţile curente de instruire ale coaliţiei globale", a declarat secretarul general într-o conferinţă de presă.