MENIU

Un nou membru NATO. Muntenegru, invitat oficial să se alăture Alianței

<p>Ministerul rus de Externe: Extinderea NATO riscă să destabilizeze securitatea euro-atlantică</p>

Miniștrii de externe ai statelor membre ale Organizației Tratatului Atlanticului de Nord (NATO), reuniți miercuri la Bruxelles, i-au adresat Muntenegrului invitația de a adera la această organizație, țara urmând să devină al 29-lea stat membru al Alianței Nord-Atlantice, relatează Reuters și AFP, citate de Agerpres.

'Felicităm Muntenegrul. Acesta este începutul unei alianțe foarte frumoase', a declarat secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, în aplauzele șefilor diplomației țărilor membre reuniți la cartierul general din Bruxelles al organizației.

'Felicităm Muntenegrul. Acesta este începutul unei alianțe foarte frumoase', a declarat secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, în aplauzele șefilor diplomației țărilor membre reuniți la cartierul general din Bruxelles al organizației.

Stoltenberg a precizat că 'decizia istorică de a începe convorbirile de aderare cu Muntenegrul' a fost luată în unanimitate de cei 28 de miniștrii de externe ai statelor din NATO.

Prezent la reuniune, vicepremierul muntenegrean Igor Luksic a afirmat că invitația adresată țării sale de către NATO constituie un semnal pozitiv pentru toate celelalte țări din Balcanii Occidentali. 'Este într-adevăr o zi mare și, cred, binemeritată pentru țara mea. Invitația adresată Muntenegrului este o veste mare și pentru Balcanii Occidentali, pentru consolidarea securității și a stabilității sale', a spus el.

Luksic a promis că autoritățile de la Podgorica vor continua aplicarea programului de reforme, precum cele din domeniul militar sau justiție.

'Suntem deplin conștienți că invitația nu este finalul procesului, ci începutul unuia nou. Suntem hotărâți să facem eforturi constante nu pentru a-i mulțumi pe alții, ci pentru a ne schimba în bine societatea', a adăugat oficialul muntenegrean.

Gestul așteptat al NATO a stârnit deja nemulțumirea Rusiei. 

Aderarea ar reprezenta un nou atac împotriva securității Europei, a avertizat luni șeful departamentului pentru cooperarea cu Europa din cadrul Ministerului Afacerilor Externe al Rusiei, Andrei Kelin, transmite EFE.

'În cazul în care se ia decizia de a invita Muntenegrul în NATO, aceasta ar reprezenta o nouă lovitură la adresa securității europene și totodată la adresa relațiilor dintre Rusia și NATO', a declarat diplomatul rus pentru agenția Interfax. nitate cu privire la aderarea la NATO.

Anterior, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a atras atenția Rusiei să nu se amestece în relațiile dintre statul balcanic și Alianța Nord-Atlantică. 'Dacă poate exista o consecință a amestecului rus, atunci aceasta nu poate fi decât o mai mare dorință din partea noastră de a invita Muntenegrul să devină membru cu drepturi depline al Alianței', a spus Stoltenberg.

La rândul său, Rusia susține că țările occidentale, cu SUA în frunte, încearcă să oblige autoritățile de la Podgorica să adere la NATO în ciuda opoziției majorității populației. Un sondaj recent, citat de mass media occidentale, relevă totuși că 52% dintre muntenegreni sunt în favoarea aderării țării lor la organizație.

Mai multe articole despre:
NATO Muntenegru alianta nord atlantica