MENIU

Motorul economic al UE dă semne că se gripează

Germania, principalul exportator al UE este afectat de războaiele economice din ultima perioadă, în special cu SUA și China, principalii săi parteneri economici din afara Uniunii. Un alt motiv este cel al trecerii de la ingineria tradițională, un trademark al nemților, la ingineria digitală, dominată de statele din Asia de Sud-Est.

Astfel, in Germania, companiile - de la cele mici la giganti ca Volkswagen - fac ceea ce au facut dintotdeauna: se transforma pentru a face fata schimbarilor care au loc la nivel global, scrie Ziare.com, citând Bloomberg.

Doar ca, de aceasta data, miza pare mai mare, in contextul razboaielor comerciale si al trecerii de la ingineria traditionala - care a fost mult timp punctul forte al Germaniei - la tehnologii digitale.

Sursa citata precizeaza ca exportul de produse din industrii clasice ca cea auto, cel mai puternic motor economic al sau, a devenit un dezavantaj. Asta pentru ca SUA au o atitudine nationalista ("America First" este motto-ul lui Donald Trump, prin urmare legaturile comerciale cu alte tari sunt atent controlate), iar economia Chinei franeaza.

Prin urmare, Germania, care se bazeaza foarte mult pe exportul de bunuri, are de pierdut odata cu limitarile de pe pietele sale de desfacere.

In plus, pe termen lung, provocarile par a fi si mai dificile. Infrastructura rutiera se destrama, retelele de comunicatii sunt peticite, populatia e imbatranita, iar industria auto - care joaca un rol crucial pentru economia germana - trebuie sa faca fata amenintarii masinilor electrice care se conduc singure.

Prin urmare, autoritatile si mediul privat trebuie sa gaseasca un mod de a raspunde provocarilor ridicate de noile tehnologii. "Industria germana a fost mult timp in negare in legatura cu masinile electrice, iar acum incearca sa recupereze", spune Peter Wells, profesor la Cardiff Business School, pentru sursa citata.

In plus, banca centrala de la Berlin a revizuit in jos prognoza de crestere economica a tarii pentru anul 2019, la doar 1,1%.

Germania s-a tot reinventat...

Chiar daca conditiile nu ii sunt cele mai prielnice, istoria ne arata ca Germania a reusit sa se reinventeze de cateva ori. A renascut din cenusa celui de-Al Doilea Razboi Mondial, devenind motorul economic al Europei, iar integrarea partii estice dupa caderea Zidului Berlinului s-a facut cu succes.

Muncitorii germani sunt productivi, au abilitati apreciate pe piata muncii, iar sistemul de educatie este eficient (tara are 10 prezente in topul celor mai bune 100 universitati din lume).

Totusi, cea mai mare presiune se afla pe industria auto: producatorii de masini si de componente se chinuie sa se adapteze noii realitati.

Sursa citata aminteste ca Schaeffler AG da afara 700 de oameni, ca parte a restructurarii care are ca scop reducerea dependentei de masinile ce functioneaza cu combustibili clasici. Similar, pentru a face fata schimbarilor, ZF Friedrichshafen AG negociaza achizitia Wabco Holdings Inc. pentru 9 miliarde de dolari, ca sa-si creasca expertiza in masini autonome.

De asemenea, cei de la Continental iau in calcul vanzarea unei divizii ca sa obtina bani pentru investitii in domeniul electronicelor.

Cele mai radicale schimbari, insa, au loc la gigantul auto Volkswagen, care inca se chinuie sa isi revina dupa scandalul emisiilor izbucnit in 2015. Producatorul de masini a anuntat investitii de 50 de miliarde de dolari pana in 2025 in realizarea automobilelor electrice si, implicit, retehnologizarea fabricilor pentru a le putea face.

Program pentru salvarea industriei germane

In aceasta iarna, Guvernul de la Berlin a realizat o strategie pentru industrie, ca raspuns la temerile ca Germania nu va face fata competitiei venite din partea SUA si a Chinei.

Programul are ca scop pastrarea tarii in fruntea unor industrii precum metalurgie si auto, cuprinzand investitii pentru dezvoltarea Inteligentei Artificiale si a altor tehnologii noi.

"Am petrecut prea mult timp discutand micile probleme cu care ne confruntam si prea putin gasind solutii pentru cele mari", a spus luna trecuta ministrul Economiei, Peter Altmaier, care a adaugat ca germanii trebuie sa isi dea seama ca suprematia lor in anumite domenii este amenintata. "Trebuie sa ne dam seama cum sa ne mentinem influenta enorma pe care o avem", a adaugat acesta.

Mai multe articole despre:
Germania motor economic e exportri ue