Castelul Gaziantep, pus la pământ de cutremurul devastator din Turcia - Rezista de 2.000 de ani - FOTO&VIDEO
Castelul Gaziantep, aflat în patrimoniul UNESCO, a fost grav avariat după cutremurul de luni dimineață, de magnitudine 7,4.
Castelul istoric Gaziantep a fost distrus de primul cutremur care a zguduit violent Turcia luni dimineață. Seismul de magnitudine 7,4 grade a lovit devastator sud-estul Turciei și a dus la cel puțin 1.800 de vieți pierdute.
Cupola şi zidul estic al Moscheei istorice Şirvani de lângă castel s-au prăbușit parțial, fiind construite în secolul al XVII-lea.
Balustradele de fier din jurul curţii s-au împărştiat pe trotuarele din jur. S-a prăbuşit şi zidul de sprijin de lângă castel.
Iar in unele părți superioare ale turnurilor se observă crăpături mari după cutremur.
Zidurile de est, sud și sud-est ale Castelului Gaziantep s-au prăbușit.
Bucăți întregi din zidurile castelului s-au desprins și sunt împrăștiate pe șosea.
Cum arăta Castelul Gaziantep înainte de cutremurul major din 6 februarie 2023.
Castelul era de mii de ani în picioare, a fost construit în timpul imperiului hitit, un popor de origine indo-europeană, potrivit unor istorici. Ar fi căpătat forma sa actuală în perioada 527-565 d.Hr. A fost construit pentru prima dată ca turn de veghe în perioada romană. Romanii l-au mărit și i-au dat o altă „față” între secolele al II-lea şi al III-lea d.Hr., fiind extins ulterior.
Sursă Foto: Profi Media