Momente de groază! Un cunoscut regizor a fost atacat cu cuțitul, în plină stradă, în mijlocul zilei
Regizorul francez de teatru Alain Françon a fost victima unui atac cu cuţitul, miercuri, în cartierul Écusson din centrul oraşului Montpellier. El a fost găsit puţin după ora 11.30, pe strada Voltaire, între piaţa Saint-Côme şi biserica Saint-Roch.
Françon este grav rănit după ce a fost lovit cu armă albă în gât, în circumstanţe care nu au fost precizate imediat.Medicii l-au stabilizat și l-au internat la Terapie Intensivă, potrivit news.ro.
Născut în 1945 la Saint-Etienne, Alain Françon a înfiinţat compania Le Théâtre éclaté la Annecy în anii 1970, înainte de a conduce Centre dramatique national din Lyon, apoi pe cel din Savoie. În 1996, preia conducerea Théâtre national de la Colline din Paris, un post pe care îl ocupă până în 2010.
În 2016, a primit pentru spectacolul "Qui a peur de Virginia Woolf" de Edward Albee, jucată la teatrul L'Œuvre premiul Molière pentru "cel mai bun regizor de teatru privat".
Regizorul, în vârstă de 76 de ani, susţinea de la mijlocul lui februarie cursuri la Ecole nationale supérieure d'art dramatique din Montpellier, şi s-a prăbuşit pe strada din apropierea hotelului unde locuia, în centrul istoric al oraşului, potrivit unei surse apropiate anchetei. Autorul atacului a fugit. Un atac terorist este, pentru moment, exclus.