MENIU

VIDEO | Moment emoționant de sărbători. Soldații de la Deveselu, discuție cu Joe Biden de Crăciun

Sursa foto: Twitter

Moment emoționant de sărbători. Soldații americani de la Baza Deveselu au avut bucuria de a se întâlni cu președintele Statelor Unite. E drept că în spațiul virtual. Joe Biden le-a mulțumit soldaților pentru munca și sacrificiul lor, într-o întâlnire cu toți militarii SUA aflați în bazele internaționale. 

„În calitate de comandant șef, am vrut să profit de această ocazie pentru a spune mulțumesc, mulțumesc, mulțumesc. Suntem recunoscători pentru curajul vostru, pentru sacrificiul vostru, nu numai pentru sacrificiul vostru, ci și pentru sacrificiul familiilor voastre”, a declarat Joe Biden, președintele Statelor Unite ale Americii.

Și Prima Doamnă a ținut să le mulțumească soldaților. Jill Biden a mărturisit că și familia prezidențială este obișnuită cu absența celor dragi de sărbători și a amintit de fiul ei decedat, Beau Biden, care a fost în misiune în Irak.

„Îmi pare rău că nu sunteți aici. Știm cum e pentru familiile voastre să aibă un scaun gol la masă, așa cum am avut și noi”, a precizat Jill Biden, Prima Doamnă a Statelor Unite ale Americii.

Soții Biden și-au făcut timp să răspundă și unor întrebări primite din partea militarilor. 

Mai multe articole despre:
soldati deveselu Joe Biden sua