MENIU

Modelul Nissan Qashqai, interzis la vânzare în Coreea de Sud. Ce probleme s-au descoperit

Ministerul Mediului din Coreea de Sud a anunțat marți că a interzis vânzarea pe piața locală a modelului Nissan Qashqai 814, transmit Xinhua și Kyodo, citate de Agerpres.

Autoritățile de mediu din Coreea de Sud au depus și o plângere împotriva subsidiarei sud-coreene și a șefului operațiunilor Nissan din această țară. 

Și asta pe motiv că Nissan Motor a utilizat un soft care falsifică rezultatele testelor antipoluare ale motoarelor diesel cu care sunt echipate SUV-urile Qashqai. Modelele au fost fabricate în perioada noiembrie 2015 — 11 mai 2016. 

Pe acest fond,  Nissan Korea a primit și o amendă de 340 milioane de woni (286.000 dolari). Nissan Korea, subsidiara locală a producătorului auto nipon, va rechema la service toate cele 824 de vehicule Qashqai 814 vândute până acum și nu va mai putea comercializa de acum înainte acest SUV.