MENIU

Moarte ȘOCANTĂ la metroul din Paris: O femeie a fost ucisă la coborârea din tren - Cum s-a petrecut - Detalii dramatice

Un incident șocant s-a petrecut duminică la metroul din Paris. O femeie a murit în împrejurări halucinante.

Dramă teribilă la metroul din Paris: O femeie a murit după ce haina i-a fost prinsă în uşa unui vagon, relatează presa franceză.

O femeie în vârstă de 46 de ani a murit sâmbătă în metroul din Paris, în stația Bel-Air, după ce sacoul pe care-l purta i-a fost agățat într-o uşă la coborârea din tren, a anunţat duminică Regia autonomă de transporturi pariziene (RATP) şi Parchetul.

După ce trenul a pornit din stație, o parte a corpului femeii a rămas prins de ușă și târât. 

"La scurt timp după ora 16.00, la staţia de metrou Bel-Air, o femeie născută în 1977 şi-a prins haina în timp ce cobora din tren şi a decedat", a indicat Parchetul, potrivit AFP, preluată de agerpres.ro.

Potrivit presei franceze, coborârea din vagonul metroului ar fi fost precipitată şi femeia a fost prinsă în uşă când trenul a pornit din nou. A fost deschisă o anchetă pentru a stabili cauza morţii femeii.

Polițiștii l-au testat pentru băuturi alcoolice pe conductorul metroului, dar rezultatul a fost negativ. Bărbatul a intrat în stare de șoc după incidentul violent soldat cu moartea femeii și a avut nevoie de îngrijiri medicale.

În urma acestui accident dramatic, traficul a fost întrerupt timp de câteva ore, potrivit francetvinfo.fr.