Misterul în jurul prăbușirii avionului EgiptAir persistă. Rămășițele găsite nu sunt ale cursei MS804
Bâlbâială în declarații pe seama zborului MS804 care a dispărut joi în Mediterana. Autoritățile egiptene au anunțat că au găsit fragmente care ar aparțiene avionului EgiptAir care s-a prăbușit în apropierea insulei Karpathos, iar conducerea companiei aeriene dezminte acest lucru, pe motiv că rămășițele nu ar aparține aeronavei implicată în incident.
Autoritățile egiptene au anunțat joi seară cu epava avionului Airbus 320, care a dispărut în marea Mediterană, a fost găsită la sud de insula Karpathos.
Câteva ore mai târziu conducerea companiei EgiptAir a revenit asupra declarației. Vicepreşedintele EgyptAir Ahmed Adel a precizat că fragmentele găsite în largul Insulei Karpathos nu provin de la cursa MS804, care a dispărut de pe ecranele radarelor joi dimineaţa.
Declarația oficialilor de la EgiptAir vine după ce și reprezentanți ai armatei grecești au spus că au găsit unele fragmente care ar putea fi ale avionului Airbus 320 la sud-est de insula Creta.
Cert este că operațiunile de căutare, inițiate de autoritățile egiptene și elene, continuă și sunt sprijinite de avioane britanice.