MENIU

Misterul cutremurător pe care Vaticanul refuză să-l facă public, după 100 de ani

Apariţia Fecioarei Maria la Fatima, în mai 1917, reprezintă o minune pentru credincioşi şi un mister neelucidat pentru cei mai puţin înclinaţi către biserică. Se spune că “Doamna frumoasă din cer”, cum a fost descrisă, a făcut atunci trei profeţii. Pe una dintre ele, Vaticanul refuză şi azi, după aproape 100 de ani, să o facă publică, scrie Libertatea.

În primăvara anului 1917, pe 13 mai, trei copii îşi păşteau turmele de oi pe câmpul Cova da Iria, lângă satul Fatima, din Portugalia. Lucia Dos Santos avea 10 ani, iar verii ei, Francisco şi Jacinta Marti, aveau 9, respectiv 7 ani. Toţi trei proveneau dintr-o familie săracă. Era duminică, în preajma Înălţării Domnului, iar micuţii au văzut o lumină intensă care cobora din cer.

Ei aveau să povestească după aceea că s-a ivit, în faţa unui arbore, o frumoasă doamnă înveşmântată într-o mantie de un alb strălucitor, care ţinea în mână mătăniile pentru rugăciune şi care le-a spus copiilor să vină în fiecare lună acolo pe data de 13. Vestea întâmplării s-a răspândit repede în zonă, iar după o lună, micuţii au revenit pe câmpul de lângă Fatima cu încă 100 de curioşi. Minunea s-a repetat, femeia a apărut, dar numai cei trei copii au văzut-o.

Aceasta i-a spus Luciei că în curând îi va lua la cer pe Jacinta şi pe Francisco. Prorocirea s-a adeverit în 1919, când cei doi au fost răpuşi de gripă. Apariţiile s-au repetat până în luna octombrie, când, pe câmpiile de lângă Fatima s-au adunat aproximativ 70.000 de oameni. Toţi voiau să vadă ce minune va înfăptui Fecioara. Credincioşi, preoţi, jurnalişti, atei sau simpli curioşi, cu toţii aşteptau să vadă făptura celestă.

Mai multe articole despre:
Vatican miracol Sf. Maria fatima