Misterul cumplit al omului care a căzut din avion de la 10.000 de metri într-o grădină
Un bărbat neidentificat a căzut dintr-un avion de linie într-o grădină din Londra, la doar un metru de un localnic îngrozit, scrie BBC News.
Un londonez care stătea la soare în grădină a văzut cu groază cum un corp cade din cer la doar un metru de el.
S-a întâmplat duminică după-amiază. Un alt localnic a declarat că a auzit o bubuitură și s-a uitat de la etaj numai pentru a vedea trupul neînsuflețit al victimei, sânge peste tot și pe vecinul său, martor ocular, ”foarte afectat”.
Ancheta demarată de polițiști a stabilit că victima a căzut dintr-un avion Kenya Airways, care zbura din Nairobi spre Londra. Cel mai probabil, omul încerca să ajungă fraudulos în Marea Britanie.
Anchetatorii au mai descoperit în compartimentul aflat lângă trenul de aterizare al avionului o geantă, o sticlă de apă și niște mâncare.
Nu ar fi primul deces de acest gen. În 2015, un om a fost găsit mort pe acoperișul unei clădiri în vreme ce altul a fost descoperit în viață, dar în stare critică, după ce amândoi au încercat să se ascundă undeva în compartimentul de bagaje al unei curse British Airways de la Johannesburg.