Misterul avionului EgyptAir, aproape de sfârșit? Ce au descoperit anchetatorii
Militarii au primit un semnal dinspre epava avionului EgyptAir, după mai multe zile de căutări în care s-au găsit doar fragmente din navă și din trupurile pasagerilor. Această descoperire restrânge în mod substanțial aria de căîutare în regiunea unde s-a prăbușit, potrivit Fox News.
Căpitanul care conduce operațiunea egipteană de căutare a afirmat că semnalul primit reduce raza de cercetare de la peste 60 de kilometri la doar aproximatic cinci kilometri.
Cel mai important acum este să se localizeze cutia neagră a avionului de la care au primit semnalul.
Avionul MS804 aparținând companiei EgyptAir s-a prăbușit pe 19 mai în Marea Mediterană, cu 66 de persoane la bord. Potrivit oficialilor egipteni, la bord ar fi avut loc o explozie.