MENIU

Mister la Vatican. A murit un important cardinal, condamnat pentru că a violat minori

Reuniune a cardinalilor de la Vatican

Cardinalul australian condamnat la șase ani de închisoare cu privire la abuzuri sexuale asupra unor băieți de altar și achitat ulterior, a murit. Înaltul prelat a fost mâna dreaptă a Papei Francis și a stat în spatele gratiilor aproape 1 an.

George Pell a murit din cauza unor complicaţii la inimiă, rezultate în urma unei operaţii la şold, informează News.ro.

„Cu mare tristeţe pot confirma că Eminenţa Sa, Cardinalul George Pell, a murit la Roma la primele ore ale acestei dimineţi”, a declarat arhiepiscopul australian Anthony Fisher într-o declaraţie transmisă AFP.

„Această veste este un mare şoc pentru noi toţi”, a adăugat episcopul Fisher, care a cerut „să ne rugăm pentru odihna sufletului cardinalului Pell”.

George Pell, care a ocupat funcţia de secretar de economiei al Vaticanului şi a fost considerat apoi mâna dreaptă a Papei Francisc, a fost condamnat la şase ani de închisoare în 2019 pentru violul şi agresarea sexuală a doi băieţi de altar în Melbourne, în anii 1990.

Confirmată în apel, condamnarea sa fusese casată de Înalta Curte din Australia, iar prelatul şi-a recăpătat libertatea după douăsprezece luni de închisoare.

 

Mai multe articole despre:
vatican mister papa sex minori