MENIU

Mister elucidat: s-a aflat de ce boală sufera Kadîrov! Cât de gravă este și ce planuri are Moscova în cazul unui deces

Mister elucidat: s-a aflat de ce boală sufera Kadîrov! Cât de gravă este și ce planuri are Moscova în cazul unui deces

Liderul cecen Ramzan Kadîrov, cunoscut ca fiind un apropiat al regimului de la Kremlin, suferă de peste cinci ani de necroză pancreatică, o afecțiune care poate duce la deces. El ar fi fost tratat la spitalul prezidențial din Moscova, unde ar fi primit îngrijiri medicale. The Moscow Times scrie că starea de sănătate a lui Kadîrov îi îngrijorează pe oficialii din jurul său, care ar fi început să lucreze la un plan de succesiune pentru a menține stabilitatea în Cecenia.

În contextul în care starea de sănătate a lui Kadîrov a început să se deterioreze, Kremlinul ar fi început să lucreze la un plan de succesiune pentru a menține stabilitatea în republica din Caucazul de Nord, notează sursa citată, potrivit Ziare.com.

În ultima vreme, boala de care suferă Kadîrov a stârnit un val de speculații. La un moment dat, pe rețele sociale, au apărut informații neverificate, potrivit cărora liderul cecen ar avea probleme renale. Acest lucru l-a determinat pe Kadîrov să dezmintă zvonurile în videoclipuri atent orchestrate.

Potrivit Novaya Gazeta Europe, medicii l-au diagnosticat inițial pe Kadîrov cu necroză pancreatică acută, o afecțiune gravă care poate duce la deces, în ianuarie 2019. În luna următoare, Kadîrov a anunțat printr-un decret că cedează pentru scurt timp puterea președintelui parlamentului regional, fără a face vreo referire la boala sa. Ulterior, în 2020, el a emis un alt decret privind un transfer de putere, și de această dată tot fără mențiuni sau informații suplimentare.

Kadîrov îl plânge cu lacrimi de crocodil pe Prigojin. Era un suflet mare, ajuta din toată inima

Novaya Gazeta Europe a raportat că starea de sănătate a lui Kadîrov a început să se deterioreze rapid în primăvara anului 2022, fiind nevoit să lipsească de la o serie de apariții televizate. Aceeași sursă spune că rezultatele unui RMN ar fi determinat familia lui Kadîrov să concluzioneze că acesta nu se va putea recupera complet.

„Vechiul lider nu va mai fi acolo, boala îl va afecta grav. Chiar dacă se va recupera acum, nu va fi nici viu, nici mort”, a declarat Novaya Europe, citând o sursă apropiată a lui Kadîrov, Adam Delimkhanov.

Coincidență sau nu, dar chiar în acea perioadă Kremlinul a început să lucreze la un plan de succesiune în cazul decesului lui Kadîrov, scrie și Novaya Europe. La câteva ore după publicarea articolului, pe canalul de Telegram a lui Kadîrov a fost distribuit un videoclip de 4 minute în care liderul cecen discută despre rolul regiunii sale în războiul din Ucraina. În imagini se pot vedea cadre prim-plan cu Kadîrov, care nu-și mișcă corpul și poate fi auzit vorbind cu dificultate. Oficialii nu au comentat informațiile transmise de Novaya Gazeta Europe, iar detaliile acestuia nu au putut fi verificate independent, mai arată sursa citată. 

Mai multe articole despre:
kadirov boala kadirov lider cecen moscova