Misiune misterioasă. Din Rusia a decolat o flotă de bombardiere strategice și avioane de vânătoare
Mai multe bombardiere strategice ruse cu capacitate nucleară au zburat peste Oceanul Pacific, Marea Japoniei, Marea Galbenă și Marea Chinei de Est, determinând Japonia și Coreea de Sud să ridice de la sol propriile avioane, în vederea interceptării, scrie Reuters.
Ministerul Apărării de la Moscova a precizat că bombardiere Tupolev-95MS, cunoscute în NATO și după numele de cod 'Bears' ('urși'), au zburat deasupra apelor internaționale, fiind însoțite de avioane de vânătoare Suhoi-35S și de un avion de spionaj A-50.
Oficialii ruși nu au oferit detalii despre numărul total de avioane care au luat parte la zbor. Moscova nu a clarificat nici motivele acestei misiuni.
Bombardierele TU-95MS au fost realimentate în zbor în timpul misiunii, a mai spus ministerul.
Potrivit declarației citate de Reuters, în unele zone, bombardierele ruse au fost escortate de avioane militare sud-coreene și japoneze.
Rusia, și-a exprimat în mai multe rânduri temerile legate de escaladarea tensiunilor în Peninsula Coreeană ca urmare a programului nuclear al Phenianului și a criticat intenția Japoniei de a desfășura un sistem de apărare antirachetă american pe teritoriul japonez.