Miracol în mijlocul tragediei din Turcia. 2 surori, salvate după zeci de ore, de sub tone de ruine - FOTO
O nouă minune consemnată în mijlocul tragediei care a lovit Turcia. 2 surori care au stat zeci de ore sunt ruine au fost salvate, prin efortul eroic al echipelor de intervenție. Întreaga poveste a fost relatată într-un reportaj BBC, citat de news.ro.
"Merve! Irem! Merve! Irem", strigă salvatorul Mustafa Ozturk. Toată lumea a primit ordin să tacă. Echipa caută două surori despre care alţi supravieţuitori spun că sunt prinse de vii sub mormane de moloz.
Ruinele clădirii sub care au fost prinse cele 2 tinere (Profimedia)
Cu dispozitivele sensibile, ei ascultă orice răspuns. Toată lumea aşteaptă. Şi apoi, o descoperire. „Irem, draga mea, sunt aproape de tine, mă auzi, da?”, spune Mustafa.
În jur nu se aude nimic, dar acum este clar că ea răspunde. "Eşti minunată! Acum stai calmă şi răspunde-mi. Ah ok, e Merve. Merve dragă, răspunde-mi doar la întrebări", spune el.
Merve, în vârstă de 24 de ani, şi sora ei Irem, în vârstă de 19 ani, au rămas prinse sub dărâmăturile blocului lor de apartamente cu cinci etaje din Antakya, sudul Turciei, care a fost distrus de cutremur. Trecuseră două zile, dar pentru ele acele zile s-au simţit ca nişte săptămâni.
"Este miercuri. Nu! Nu ai fost prinsă timp de 14 zile. Acordă-ne cinci minute. Vei ieşi." Mustafa ştie că va dura ore, dar spune: „Dacă îşi pierd speranţa, s-ar putea să nu supravieţuiască”.
Merve şi Irem încep să glumească şi să râdă împreună. Un zâmbet larg apare pe chipul lui Mustafa: „Dacă ar avea spaţiu, probabil ar dansa”, spune el.
Surorile au fost urcate în ambulanţe şi transferate la un spital de campanie.