MENIU

Minunea de pe Siachen: Un soldat a fost găsit în viaţă după 6 zile de la producerea avalanşei

Minunea de pe Siachen: Un soldat a fost găsit în viaţă după 6 zile de la producerea avalanşei

Un militar indian a fost găsit în viaţă de forţele de intervenţie, la şase zile după ce a stat îngropat sub un strat de zăpadă, format din cauza unei avalanşe produse în nordul Indiei, în care au dispărut zece militari.

Acesta se afla printre cei zece militari care au dispărut în avalanşa produsă săptămâma trecută pe gheţarul Siachen, din zona Kashmir.

"În cursul operaţiunilor de pe Siachen pentru căutarea celor zece militari, l-am găsit pe unul dintre ei în viaţă", a declarat generalul D.S. Hooda, un reprezentant al comandamentului militar din nordul Indiei luni seară, conform Mediafax

"Din păcate, ceilalţi militari nu se mai află printre noi", a adăugat oficialul militar indian.

Militarul care a supravieţuit avalanşei se află într-o stare critică, motiv pentru care autorităţile indiene vor încerca să-l evacueze de pe munte pentru a-l transfera la un spital militar din New Delhi în cursul dimineţii de marţi.

Mai multe articole despre:
India supravieţuitori avanlanşă