Minor român, între viaţă şi moarte după ce a fost linşat în Franţa
Un minor român se afla între viaţă şi moarte luni seara, după ce a fost bătut de aproximativ 12 persoane care-l suspectau de comiterea unor spargeri într-o localitate din departamentul Seine-Saint-Denis, în zona central-nordică a Franţe, relatează site-ul revistei franceze Le Nouvel Observateur.
Potrivit primelor elemente ale anchetei, minorul, în vârstă de 16 ani, ar fi fost bătut crunt de persoane care-l suspectau că a spart anterior apartamentul unei femei din localitate. "Un grup de persoane a venit să-l caute în această tabără şi l-a luat cu forţa", a declarat o sursă din cadrul poliţiei. Minorul a fost sechestrat într-o pivniţă, unde agresorii l-au bătut cu brutalitate.
"Aproximativ 12 persoane" ar fi participat la această lişare, potrivit unei surse apropiate cazului. Mama minorului este cea care a sesizat poliţia. Tânărul a fost găsit vineri seara, inconştient, abandonat într-un cărucior de la un supermarket, potrivit unei surse din cadrul poliţiei.
Nicio persoană nu era arestată până luni seara în acest caz, potrivit Le Nouvel Observateur.
Grav rănit, minorul a fost internat la Spitalul Lariboisière de la Paris, unde se afla într-o stare critică luni. "Prognosticul său vital este angajat. Este în comă", a precizat o sursă judiciară. Tânărul, în vârstă de 16 ani, trăia împreună cu familia şi alţi romi într-o casă părăsită, la marginea drumului naţional numărul unu, în dreptul cartierului Cité des Poètes, la Pierrefitte-sur-Seine.
Potrivit unei surse judiciare, tânărul era cunoscut pentru comiterea unor furturi. El a fost arestat în mai multe rânduri, începând din iunie, a declarat primarul Pierrefitte-sur-Seine Michel Fourcade. Primarul socialist a declarat că mai multe maşini au fost sparte în ultimele săptămâni în Cité des Poètes, alimentând resentimentele locuitorilor faţă de romi, pe care-i acuză că sunt autorii acestor furturi.
Un vecin român al casei părăsite, Ion Vardu, a declarat pentru revistă că adolescentul a ocupat imobilul, în urmă cu "aproximativ trei săptămâni", împreună cu alţi aproximativ 200 de romi originari din România, care au plecat cu toţii după dramă. "Au lăsat toate astea", plecând "imediat", a declarat el, arătând spre saltele, lenjerie intimă, roţi şi ambalaje de la produse alimentare răspândite pe jos. "Şocat", Vardu dă asigurări că nu ştie cine l-ar fi putut linşa pe minor. "Aici este linişte de obicei. Nu am avut niciodată probleme cu locuitorii", spune el.
"De fiecare dată când în Franţa se dezlănţuie o asemenea violenţă, statul de drept este afectat. Republica franceză datorează protecţie tuturor, indiferent unde trăiesc şi care le este originea", a declarat preşedintele Consiliului General al departamentului Seine-Saint-Denis Stéphane Troussel, denunţând o "agresiune odioasă sub acoperirea unei reglări de conturi".
Violenţele care-i vizează pe romi sunt în creştere, potrivit unor asociaţii pentru apărarea acestei minorităţi. Potrivit SOS Racisme, "această trecere gravă la acţiune denotă degradarea alarmantă a imaginii cetăţenilor romi sau presupuşi a fi romi în societatea noastră şi rezultatul unor tensiuni în care sunt antrenaţi cetăţenii noştri". "Aşteptăm o schimbare radicală de discurs şi o denunţare extrem de clară a violenţelor", a subliniat preşedintele mişcării antirasiste europene EGAM Benjamin Abtan.
În octombrie 2012, la Marsilia, romi au fost goniţi din tabere sub presiunea unor locuitori ostili, care au incendiat ceea ce a mai rămas din tabără. În mai 2013, familii de romi au fost agresate într-o zonă de găzduire de la Hellemmes (nord). La Paris, justiţia a eliberat, în mai, un bărbat suspectat că a aruncat cu un produs coroziv pe saltele pe care romi le-au instalat în apropiere de domiciliul său.
În unele cazuri, victime ale unor furturi ripostează cu violenţă, însă represalii asupra unor minori sunt rare şi sunt pedepsite dur de către justiţia franceză.