MENIU

Scandal nou în "jaful secolului". Ministrul justiției din Moldova a demisionat

Ministrul moldovean al Justiţiei, Alexandru Tănase, a demisionat, duminică, în urma unor interceptări telefonice apărute în presă privind o discuţie între Tănase şi omul de afaceri Veaceslav Platon, condamnat ulterior în dosarul fraudelor din sistemul bancar moldovenesc, relatează site-ul Unimedia.

Ministrul moldovean al Justiției, Alexandru Tănase, a anunțat astăzi că-și va depune demisia din funcție. Gestul vine după ce vineri seara, a apărut o înregistrare audio în care discuta amical cu Veaceslav Platon, condamnat ulterior la 18 ani de închisoare. Acesta a fost acuzat că a beneficiat de un credit ilegal de la Banca de Economii, în valoare de aproximativ 40 de milioane de euro.

Convorbirea telefonică, făcută publică de postul de televiziune JurnalTV, datează din anul 2015, iar Alexandru Tănase deținea atunci funcţia de președinte al Curții Constituționale. Din discuție ar reieși cine a beneficiat și a intermediat jaful bancar din Republica Moldova.

În convorbire, Platon îi povestește lui Tănase despre felul în care autoritățile moldovenești s-au implicat în jaf și cum instituțiile nu fac absolut nimic pentru a recupera frauda. Mai mult, Platon îl acuză direct pe președintele Partidului Democrat din Moldova, Vladimir Plahotniuc, ca fiind principalul beneficiar al furtului.

"Am acceptat demnitatea de ministru al Justiţiei pentru a promova reforme pe domeniul justiţiei, fiind conştient de complexitatea şi dificultatea acestora. Nu mi-am propus nici pentru o clipă să mă implic în activităţi politice, cu atât mai mult n-am preluat portofoliul de ministru pentru a deveni ţintă electorală. Este în spiritul valorilor europene, ca orice funcţie de demnitate publică, să se bazeze mai întâi de toate pe încredere publică. Atunci când această încredere este periclitată, chiar şi de motive lipsite de pertinenţă, orice iniţiativă cât de bună ar fi, nu va da rezultatul scontat. Interesul personal nu poate fi pus deasupra interesului general. În acest context, am ajuns la concluzia ca cea mai potrivită soluţie în situaţia creată este să-mi prezint în zilele ce urmează, demisia din funcţia de ministru al Justiţiei, astfel încheindu-mi cariera publică", a transmis Alexandru Tănase prin intermediul contului de Facebook.

Alexandru Tănase renunţă la funcţia de ministru al Justiţiei la două luni după ce a fost instalat. Tănase a depus jurământul de învestire la 10 martie 2018, succedându-l pe Vladimir Cebotari.

Recent, presa de la Chişinău a publicat o presupusă interceptare telefonică a unei discuţii din anul 2015 între Alexandru Tănase, pe atunci preşedintele Curţii Constituţionale, şi fostul deputat şi bancher Veaceslav Platon. Pe un ton prietenesc, în limba rusă, cei doi au vorbit despre anumite hotărâri ale Curţii Constituţionale legate de sistemul bancar şi noile legi care oferă mai multă imunitate Băncii Naţionale.

Mai multe articole despre:
demisie ministrul justiţiei Republica Moldova