MENIU

Ministrul iranian de Externe condamnă Holocaustul

Mohammad Javad Zarif

Ministrul iranian de Externe a declarat că exterminarea evreilor în timpul regimului nazist a fost "o tragedie crudă care nu trebuie să se mai repete niciodată", relatează AFP.

Ministrul iranian de Externe, Mohammad Javad Zarif, a declarat, duminică, pentru postul german de televiziune Phoenix, că exterminarea evreilor în timpul regimului nazist a fost "o tragedie crudă care nu trebuie să se mai repete niciodată", relatează AFP.

"Nu avem nimic împotriva evreilor şi îi respectăm atât în Iran, cât şi în afara ţării. Nu ne simţim ameninţaţi de nimeni", a declarat ministrul Zarif, după ce a participat la Conferinţa de securiatte de la Munchen.

Spre deosebire de predecesorul său Mahmoud Ahmadinejad, care a negat existenţa Holocaustului, noul preşedinte iranian Hassan Rohani a condamnat "masacrarea evreilor de către nazişti".

Potrivit fragmentelor din emisiune date publicităţii de postul german de televiziune Phoenix, ministrul Mohammad Javad Zarif a afirmat, de asemenea, că "drepturile poporului palestinian au fost încălcate în ultimii 60 de ani" de Israel.

În ceea ce priveşte negocierile dificile privind dosarul nuclear, ministrul iranian de Externe a declarat că Teheranul ar dori "să pună capăt cercului vicios şi să folosească toate mijloacele pentru a instaura încrederea". El a adăugat însă că iranienii "nu vor accepta să fie conduşi de alţii".

Teheranul şi-a luat angajamentul din 20 ianuarie să îngheţe anumite activităţi nucleare sensibile, în conformitate cu acordul interimar încheiat la 24 noiembrie la Geneva cu grupul 5+1 (China, Statele Unite, Franţa, Marea Britanie, Rusia, Germania).

Negociatorii în acest dosar vor avea următoarea discuţie la 18 februarie, la Viena.

Mai multe articole despre:
Iran Holocaust condamnare Mohammad Javad Zarif