MENIU

Ministrul irakian al Apărării efectuează o vizită în Rusia pentru a cere material militar

Ministrul irakian al Apărării efectuează o vizită la Moscova pentru a cere material militar în vederea continuării luptei împotriva insurgenţilor care conduc o ofensivă în ţară, a anunţat un purtător de cuvânt, citat de AFP, potrivit Mediafax.

"Ministrul Apărării Saadoun al-Doulaïmi a plecat de la Bagdad la Moscova", unde "se va întâlni cu ministrul rus al Apărării şi alţi oficiali pentru a-i presa să furnizeze Irakului arme, echipamente şi avioane militare moderne", a declarat pentru AFP generalul-locotenent Mohammed al-Askari.

Ministrul urmează să transmită preşedintelui rus Vladimir Putin o scrisoare din partea premierului irakian Nouri al-Maliki.

În scrisoare, al-Maliki îi explică lui Putin "situaţia de securitate şi politică din Irak şi nevoia de a consolida cooperarea militară" între cele două ţări, a adăugat el.

Bagdadul a primit la sfârşitul lui iunie cinci avioane ruseşti Suhoi, pentru a efectua o contraofensivă după ce insurgenţii au preluat controlul asupra unui vast teritoriu irakian.