Ministrul francez al Forţelor Armate vine duminică în România
Ministrul francez al Forţelor Armate, Florence Parly, a anunţat, joi, că se va deplasa duminică în România pentru a se întâlni cu aproximativ 500 de militari trimişi de Franţa în această ţară, informează AFP.
„Voi merge duminică în România pentru a-i vedea pe soldaţii noştri. I-am desfăşurat pentru că datorăm asistenţă şi solidaritate unor ţări care aparţin Uniunii Europene, care aparţin Alianţei Atlantice şi care sunt cel mai aproape de acest conflict.
Vrem să trimitem un mesaj de descurajare Rusiei, astfel încât Rusia să nu mai facă niciun pas şi să nu îşi propună să treacă această graniţă care este Alianţa Atlantică; suntem ţări care sunt legate printr-un pact de solidaritate şi Rusia ştie că dacă unul dintre noi este atacat, atunci întreaga Alianţă va riposte”, a avertizat oficialul francez.
Franţa doreşte ”să trimită un semnal Rusiei că ne protejăm şi că ne vom apăra dacă vom fi atacaţi; trimitem, de asemenea, un mesaj către partenerii noştri, către aliaţii noştri, cărora le datorăm solidaritate şi asistenţă. Este ceea ce va face Franţa, trimiţând, aşa cum face acum, chiar 500 de soldaţi în România şi îi voi vizita peste trei zile”, a continuat Florence Parly.