MENIU

Ministrul de Externe al Ucrainei, sfaturi pentru negociatori: Să nu mănânce şi să nu bea nimic

Cel mai ambiţios obiectiv al Ucrainei la discuţiile din Turcia este un acord de încetare a focului, a spus ministrul de Externe al Ucrainei. În legătură cu presupusa otrăvire a miliardarului Roman Abramovici, acesta le-a recomandat negociatorilor să nu mănânce şi să nu bea nimic.

Delegaţiile rusă şi ucraineană au sosit la Istanbul, pentru primele discuţii faţă în faţă după mai bine de două săptămâni.

„Sfătuiesc pe oricine merge la negocieri cu Federaţia Rusă să nu mănânce şi să nu bea nimic. Şi, de preferinţă, să evite să atingă orice suprafaţă. Asta în primul rând. În al doilea rând, toate aceste poveşti - că cineva a auzit ceva pe undeva, că spun nişte surse - sunt multe de acest fel, pentru că toată lumea este însetată de veşti, de senzaţional. Planul minimal este, în primul rând, să obţinem chestiuni umanitare, iar cel maximal este să obţinem încetarea focului şi un acord de durată asupra acestuia. Preşedintele Ucrainei a dat instrucţiuni clare delegaţiei noastre: nu negociem oamenii, pământul sau suveranitatea. Acestea nu sunt subiect de negociere. Aici, poziţia noastră este beton armat, susţinută de dreptul internaţional şi de forţele armate ale Ucrainei, de sancţiuni internaţionale care au fost aplicate Rusiei şi de armele care ne-au fost date pentru a descuraja agresorul”, a spus Dmitro Kuleba, ministrul de Externe al Ucrainei.

Oligarhul rus Roman Abramovici şi alţi doi membri ai delegaţiei care au prezentat simptome ale unei otrăviri şi acuză adepţi ai liniei dure de la Moscova de faptul că au vrut să saboteze în trecut negocierile ruso-ucrainene în vederea opririi războiului din Ucraina. Potrivit cotidianului american, simptomele au constat într-o înroşire a ochilor, lăcrimare constantă şi dureroasă şi jupuire a pielii pe faţă şi pe mâini. Abramovici face naveta între Moscova, Liov şi alte locuri în care au loc negocierile ruso-ucrainene.