MENIU

Miniştrii de Interne din UE se reunesc pentru verificarea în spaţiul Schengen

Miniştri de Interne ai unor state UE se vor întâlni luni, la Amsterdam, pentru a discuta modalităţi de extindere a verificărilor la frontierele din interiorul Spaţiului Schengen, anunţă un purtător de cuvânt al Comisiei Europene citat de site-ul agenţiei Reuters, citat de Mediafax.

Miniştrii de Interne ai unor state UE vor participa luni, la Amsterdam, la o reuniune informală pe tema măsurilor de securizare a Spaţiului Schengen, în contextul crizei imigraţiei.

În cazul unor ameninţări grave şi persistente asupra frontierelor externe ale Spaţiului Schengen, Comisia Europeană poate propune activarea articolului care prevede posibilitatea reintroducerii controalelor la frontiere timp de doi ani.

"Nu am lansat încă acest mecanism..., dar această posibilitate există, o avem la dispoziţie, iar, dacă va fi nevoie, Comisia Europeană este pregătită să o folosească", a declarat un purtător de cuvânt al Executivului UE citat de Reuters, citat de Mediafax.

"Deocamdată, nu suntem în situaţia de a activa această clauză. Dar miniştrii de Interne ai statelor UE vor avea luni, la Amsterdam, oportunitatea de a discuta acest lucru; pe agendă figurează măsuri care trebuie luate sau care vor trebui luate", a explicat reprezentantul Comisiei Europene. Surse UE citate de presa italiană afirmau joi seară că, pe fondul crizei imigraţiei, Comisia Europeană ar putea propune suspendarea Tratatului Schengen pentru o perioadă de până la doi ani. Germania, Austria, Suedia şi Danemarca au introdus deja, în ultimele luni, controale temporare în cadrul Schengen.

Peste un milion de extracomunitari au pătruns în spaţiul Uniunii Europene în ultimul an, situaţie care a generat dispute între statele membre UE şi măsuri radicale, luate inclusiv în interiorul Spaţiului Schengen. Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, şi cel al Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, avertizau zilele trecute că Uniunea Europeană are la dispoziţie două luni pentru a soluţiona criza imigraţiei, altfel există riscul destrămării Spaţiului Schengen şi zonei euro.

"Avem la dispoziţie două luni pentru a aduce sub control situaţia imigraţiei: Consiliul European din martie va fi ultima ocazie de a verifica funcţionarea strategiei noastre. Altfel, ne vom confrunta cu o criză precum prăbuşirea Schengen", declara Donald Tusk. Preocupări similare a exprimat şi preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker. "În acest moment, există risc asupra Schengen, mâine vor apărea întrebări referitoare la necesitatea de a avea o monedă comună: Uniunea Europeană este ameninţată la bază, iar noi abia dacă ne dăm seama de acest lucru", a spus Juncker.