MENIU

Minciuni și legături periculoase cu Rusia. Adevăratul caz ce l-ar putea distruge pe Donald Trump

Trump

George Papadopoulos, fost consilier de campanie al lui Donald Trump, a recunoscut că a minţit agenţi ai FBI-ului în cadrul anchetei privind ingerinţele Rusiei în alegerile prezidenţiale din 2016, informează Reuters. Cazul Papadopoulos, inițial umbrit de informațiile care îl priveau pe Paul Manafort, fostul șef de campanie a lui Donald Trump, pare să devină adevărata amenințare pentru actualul președinte. 

George Papadopoulos a recunoscut că i-a mințit pe agenții FBI în privința orarului întâlnirilor cu diferite personaje din Rusia, conectate cu Kremlinul. Papadopoulos a admis că discuțiile au avut loc în timp ce lucra pentru campania lui Donald Trump și nu înainte, așa cum susținuse anterior.

Ancheta oficialilor americani arată că rușii i-au transmis lui Papadopoulos că dețin informații compromițătoare despre Hillary Clinton, sub forma a mii de mesaje.

E încă neclar dacă acțiunile lui Papadopoulos au avut drept rezultat întâlniri la nivel înalt între reprezentanți ai Rusiei și cei ai echipei lui Trump. Conform documentelor citate însă, un oficial al campaniei lui Trump, ce nu a fost identificat, l-a informat pe Papadopoulos, în mai 2016, că Trump nu ”întreprinde asemenea călătorii”, dar acestea ar trebui făcute de ”cineva ce nu are o funcţie importantă în campanie pentru a nu transmite niciun semnal”.

Deşi nu este menţionat în documentele instanţei, înalţi oficiali ai campaniei lui Trump, inclusiv Donald Trump Jr., Jared Kushner şi Paul Manafort s-au întâlnit în Turnul Trump în iunie 2016 cu oficiali ruşi ce susţineau că deţineau informaţii peiorative despre rivala democrată, Hillary Clinton. 

Consilierul special a declarat că Papadopoulos, avocat internaţional privind legislaţia energiei, a minţit agenţi ai FBI-ului atunci când a fost întrebat când ar fi aflat de la un profesor străin că Rusia susţinea că deţine informaţii dăunătoare despre Clinton sub forma unor emailuri.

Administrația Trump a încercat să minimalizeze importanța cazului. Purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Sarah Sanders, a afrmat că rolul lui Papadopoulos în campania lui Trump a fost unul ”extrem de limitat”, acesta fiind chiar voluntar.

Analiștii sunt însă de părere că povestea lui Papadopoulos are potențialul de a afecta poziția lui Trump, deoarece are legătură directă cu campania sa.

Papadopoulos, scrie BBC, cooperează acum cu procurorii și, le va oferi sau le-a oferit deja acestora, în cel mai rău caz, măcar numele înalților oficiali din campania lui Trump cu care a discutat despre colaborarea cu Rusia.

Dacă cazul lui Paul Manafort se va rezuma doar la activitățile ilegale ale acestuia din urmă cu mulți ani, cazul Papadopoulos poate oferi surprize cu adevărat neplăcute pentru Trump.

 

Mai multe articole despre:
Rusia Donald Trump George Papadopoulos