Militarii ruşi din Transnistria se află în "alertă de război" din cauza crizei din Ucraina - presă
Trupele ruse din regiunea separatistă transnistreană se află în "alertă de război" pe fondul situaţiei din Ucraina, potrivit Jurnal de Chişinău, care citează presa de la Tiraspol.
Militarii ruşi din regiunea transnistreană se află în "alertă de război" din cauza situaţiei din Ucraina, scrie presa de la Tiraspol, care susţine că forţele Rusiei din zonă au primit veste antiglonţ şi muniţie de luptă, relatează Jurnal de Chişinău, în ediţia electronică.
Potrivit sursei, şi trupele separatiste din Ministerul Apărării, Afacerilor Interne şi Serviciului de Securitate (KGB) de la Tiraspol se află în alertă maximă din cauza situaţiei din Ucraina.
Potrivit presei de la Tiraspol, autoritaţile separatiste transnistrene proruse se tem că tensiunile din Ucraina ar putea afecta regiunea. În consecinţă, administraţia separatistă de la Tiraspol a consolidat procedurile de trecere a frontierei dintre Ucraina şi regiunea transnistreană înainte de începerea crizei din Crimeea, scrie Deutsche Welle.
Pe de altă parte, în urma evenimentelor din Ucraina, deputatul rus Roman Hudeakov a trimis o solicitare Ministerului rus de Externe, în care cere examinarea posibilitaţii recunoaşterii Transnistriei şi integrării acesteia în Federaţia Rusă. Deputatul rus, originar din Transnistria, a invocat faptul că România ar putea recurge la manevre militare pentru a anexa Republica Moldova.
La rândul lor, analiştii de la Chişinău consideră că dacă Ucraina va ceda în faţa agresiunii ruseşti, atunci se poate afirma că "Moldova va fi ocupată de Rusia din nou" şi consideră că este necesară o convocare a Parlamentului Republicii Moldovei, pentru adoptarea unei declaraţii în legatură cu agresiunea militară a Rusiei împotriva Ucrainei. De asemenea, Republica Moldova trebuie să ceară UE şi SUA asigurarea protecţiei din partea NATO.
De altfel, şeful Comitetului pentru Informaţii de la Casa Albă, Mike Rogers, a declarat recent că R. Moldova ar putea fi următoarea "victimă a agresiunii ruse". "Vladimir Putin intenţionează să extindă zona-tampon a Rusiei, aşa cum o face în Ucraina. Cred că Moscova îşi doreşte să extindă zona-tampon nu atât prin ocupaţie, cât prin influenţă. Iar următoarea va fi Moldova şi vor urma şi alte regiuni. Interesul Rusiei este să împingă cât mai departe această zonă-tampon", a apreciat oficialul american.
În context, preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, a anunţat în urma evenimentelor din Crimeea că Moldova pledează pentru respectarea suveranităţii şi integritaţii teritoriale a Ucrainei şi pentru respingerea violării principiilor dreptului internaţional. La rândul său, premierul Republicii Moldova, Iurie Leancă, a menţionat că "tensiunile dintre proruşii din Crimeea şi proeuropenii din Ucraina amintesc de conflictul separatist din Transnistria". "Ceea ce se întâmplă în Ucraina arata că, în cazul în care o ţară nu reacţionează imediat la pericolul separatismului, acesta riscă să se răspândească în întreaga regiune", a declarat premierul Leancă întrăun interviu pentru Europa Liberă.
Premierul Republicii Moldova, Iurie Leancă, s-a aflat luni într-o vizită oficială în Statele Unite, unde a primit un mesaj puternic de susţinere din partea preşedintelui Barack Obama. Liderul american a asigurat că Statele Unite vor face tot posibilul pentru stabilizarea situaţiei din regiune. Statele Unite vor "susține enorm parcursul european al Republicii Moldova, înțelegem că acest drum nu este unul ușor, susținem integritatea teritorială si suveranitatea Republicii Moldova", a afirmat preşedintele Obama, potrivit unui comunicat al Guvernului de la Chişinău.
La rândul său, secretarul de Stat american John Kerry a anunţat că SUA vor creşte ajutorul economic pentru Republica Moldova. "Îmi pare rău să spun, dar Rusia face presiuni asupra Republicii Moldova în special în ceea ce priveşte resursele energetice", a subliniat John Kerry.
Potrivit IPN, SUA vor suplimenta cu 2,8 milioane de dolari ajutorul pentru Republica Moldova, sumă care se adaugă celor 4,7 milioane de dolari oferiţi deja de autorităţile de la Washington pentru susţinerea eforturilor de tranziţie la Chişinău.