MENIU

Mii de ucraineni, anchetați pentru că au fugit de război. Armata vrea să recruteze încă 500.000 de soldați

Sute de mii de bărbați au fugit în străinătate de teama conflictului/Foto: Profi Media

Ucraina a deschis circa 9.000 de dosare penale pentru sustragerea de la mobilizarea în armată, decretată de preşedintele Volodimir Zelenski pentru a face faţă invaziei ruse. Peste 2.600 de persoane au fost deja trimise în judecată.

Anunțul autorităților de la Kiev a fost făcut joi, în aceeaşi zi în care parlamentul de la Kiev dezbate un proiect de lege care scade vârsta de recrutare şi înăspreşte pedepsele pentru cei care se sustrag mobilizării, potrivit agenției EFE.

Guvernul cere scăderea vârstei de încorporare de la 27 la 25 de ani şi introducerea instruirii militare de bază pentru toţi cetăţenii cu vârste cuprinse între 18 şi 25 de ani, în programe de instrucţie cu o durată de cel mult trei luni, precum şi pedepse mai aspre pentru cei care nu se conformează legislaţiei privind mobilizarea şi efectuarea serviciului militar.

 

Cu toate acestea, mulţi bărbaţi ucraineni au părăsit ţara. Numai în Germania sunt aproximativ 190.000 de bărbaţi apți de încorporare.

 

Printre măsurile propuse acum pentru a împiedica acest segment de populaţie să părăsească ţara se regăsesc inclusiv restricţionarea şi limitarea dreptului de a conduce un vehicul sau de a obţine permisul de conducere.