Migranți morți, descoperiți la frontiera dintre Polonia și Belarus
Corpurile neînsuflețite a patru persoane, aparent ale unor migranți, au fost descoperite, duminică, la granița dintre Polonia și Belarus, au declarat autoritățile celor două țări, pe fondul tensiunilor tot mai mari legate de problema migrației.
Câteva mii de migranţi, cei mai mulţi originari din Orientul Mijlociu, au forţat în ultimele luni frontiera între Belarus şi Uniunea Europeană, în Lituania, Letonia şi Polonia, scrie hotnews.ro. UE vede în aceasta o formă de represalii din partea regimului de la Minsk faţă de sancţiunile europene.
”Astăzi (duminică) cadavrele a trei persoane au fost găsite în regiunea frontierei cu Belarus", au declarat polițiștii de frontieră polonezi într-un mesaj pe Twitter.
Cadavrele au fost găsite în trei locuri diferite. Aceștia erau „probabil imigranți ilegali”, a declarat purtătoarea de cuvânt a poliției de frontieră Anna Michalska pentru agenția poloneză PAP.
La rândul lor, polițiștii de frontieră din Belarus au anunțat că au descoperit duminică corpul neînsuflețit al unei migrante irakiene la frontiera cu Polonia.
"Corpul unei femei aparent neslave a fost descoperit la un metru de frontieră", a indicat un responsabil al grănicerilor belaruşi, Evgheni Omes, citat de agenţia de stat Belta.