Michelle Obama, solidară cu cele peste 200 de ELEVE răpite în Nigeria de o grupare islamistă
Michelle Obama şi-a exprimat miercuri solidaritatea cu cele peste 200 de eleve răpite în Nigeria, într-un mesaj personal postat pe contul de Twitter, relatează AFP.
Contul oficial al Biroului său, @FLOTUS - acronimul în engleză pentru "Prima Doamnă a Statelor Unite" - a publicat o fotografie cu Obama şi cuvântul-cheie #bringbackourgirls (daţi-ne fetele înapoi).
"Ne rugăm pentru nigerienele date dispărute şi familiile lor. Daţi-ne fetele înapoi", se poate în mesaj, semnat cu iniţialele "mo", ceea ce înseamnă că Michelle Obama l-a scris personal.
Prima Doamnă are un aer grav în această fotografie, în sala de recepţie de la parterul Casei Albe.
Preşedintele Barack Obama a afirmat marţi că răpirea celor peste 200 de eleve, în Nigeria, reprezintă o "situaţie revoltătoare" şi a afirmat că doreşte o "mobilizare internaţională" împotriva grupării islamiste Boko Haram, care a revendicat-o.
Preşedintele a confirmat că Nigeria a acceptat trimiterea unei echipe americane de experţi, în cadrul unui efort de căutare a tinerelor, şi a denunţat Boko Haram drept "una dintre cele mai rele organizaţii teroriste".