Ultima oră: Michael Flynn ar urma să refuze audierea în Congres, privind legăturile cu Rusia
Fostul consilier prezidenţial american Michael Flynn refuză să fie audiat în Congres în ancheta privind ingerinţele Rusiei în campania electorală din 2016, afirmă surse citate de site-ul agenţiei Associated Press.
Michael Flynn, demis din funcţia de consilier prezidenţial pentru Siguranţă Naţională, va invoca Amendamentul al V-lea al Constituţiei SUA pentru a refuza audierea în Comisia pentru Informaţii din Senat. Biroul Federal pentru Investigaţii, Senatul SUA şi Camera Reprezentanţilor au declanşat anchete în cazul ingerinţelor Rusiei în campania electorală şi al presupuselor contacte între apropiaţi ai preşedintelui Donald Trump şi oficiali ruşi. Un procuror special, Robert Mueller, va coordona investigaţiile, anunţă Mediafax.
Potrivit unor surse, Robert Mueller, "a primit autoritatea de a investiga posibilitatea unei tentative de acoperire" de către Preşedinţia SUA a ilegalităţilor comise de apropiaţi ai lui Donald Trump prin contactele cu oficiali ruşi. Oficialul citat nu a oferit detalii despre această nouă etapă a investigaţiei, care ar putea însemna şi reîncadrarea faptelor de la încălcarea normelor de contrainformaţii la infracţiunea obstrucţionării justiţiei.
Surse citate de site-ul cotidianul The Washington Post au declarat că investigaţiile în cazul contactelor apropiaţilor lui Donald Trump cu oficiali ruşi se concentrează acum pe un oficial de rang înalt de la Casa Albă.
Sursele citate nu au dezvăluit despre cine este vorba, presa speculând că este unul dintre consilierii principali ai preşedintelui Statelor Unite.
Mulţi dintre consilierii lui Donald Trump au făcut parte din echipa de campanie, printre ei numărându-se ginerele lui Donald Trump, Jared Kushner, numit consilier pentru Afaceri Politice generale, Stephen Bannon, consilier pentru Strategie politică, şi Kellyanne Conway, consilier special. În martie, Jared Kushner a fost acuzat direct că a avut contacte cu oficiali ruşi şi a manifestat disponibilitatea de a fi audiat de comisiile parlamentare care anchetează cazul.