MENIU

Mesajul soției președintelui Zelenski pentru statele care i-au primit pe refugiații ucraineni 

Olena Zelenska / Foto: Profi Media

Olena Zelenska, soția președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, le mulțumește europenilor care i-au primit și ajutat pe refugiații ucraineni, spunând că merită „un premiu Nobel colectiv pentru pace".

Olena Zelenska i-a mulțumit primei doamne a Franței, Brigitte Macron, și soțiilor altor lideri care s-au implicat pentru a-i ajuta pe copiii bolnavi din Ucraina.

De asemenea, ea le-a mulțumit europenilor care i-au adăpostit și ajutat pe refugiații ucraineni, spunând că merită un premiu Nobel pentru pace.

„Vreau să le mulțumesc tuturor europenilor care ne ajută acum poporul, le oferă case, îi hrănesc, îi încurajează... La fel ca noi, nu erați pregătiți să aveți atât de mulți oameni traumatizați în țara voastră. Dar felul în care ați reacționat merită un premiu Nobel colectiv pentru pace. Ucrainenii sunt oameni minunați și foarte recunoscători. Copiii noștri nu vor uita niciodată ce ai făcut pentru noi”, a spus soția președintelui ucrainean.