Mesajul de Crăciun al reginei Marii Britanii: Lumina triumfă asupra întunericului
Lumina triumfă asupra întunericului, declară regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii în mesajul său tradițional de Crăciun, referindu-se la un an 2015 marcat de creșterea atacurilor teroriste, dintre care ultimele la Paris, relatează AFP.
"Este adevărat că lumea s-a confruntat cu momente întunecate în acest an, dar Evanghelia după Ioan conține un verset plin de speranță: +Lumina luminează în întuneric și întunericul nu a cuprins-o+", a spus regina, în acest mesaj cu puternică conotație religioasă, potrivit cutumei.
Declarația, pre-înregistrată, va fi difuzată vineri la 15.00 GMT, dar fragmente au fost publicate în avans.
Elisabeta a II-a mulțumește de asemenea "celor care aduc iubire și bucurie în viețile noastre", începând cu familia, în timp ce trei fotografii arătându-i pe prințul William și familia sa, prințul Charles și soția sa, iar ultima reprezentând-o cu soțul ei Philip tronează pe masa în fața căreia ea se exprimă, notează France Presse.
În fiecare zi de 25 decembrie de la venirea la tron, monarhul în vârstă de 89 de ani se adresează Regatului Unit și Commonwealth, într-un mesaj ce este difuzat la televiziune din 1957. Ea continuă astfel o tradiție lansată de bunicul ei George al V-lea în 1932 la radio.
Fără a viza guvernul, acest mesaj este una dintre rarele ocazii de care dispune regina pentru a-și exprima opiniile personale.