MENIU

Merkel şi Renzi, decizie neaşteptată privind imigranţii ilegali

Premierul italian, Matteo Renzi, și cancelarul german, Angela Merkel, au convenit miercuri că nu toți migranții care ajung în Europa pot fi primiți și prin urmare se impune găsirea unei soluții europene pentru repatrierea celor care nu pot beneficia de statutul de refugiat, dar șefa guvernului de la Berlin a atras atenția că implementarea unui asemenea demers nu este posibilă fără încheierea unor acorduri de readmisie cu țările de unde provin migranții, consemnează agențiile AFP și DPA.

'Trebuie să lucrăm toți în Europa la repatrierea celor care nu au dreptul' să rămână pe teritoriul european, a declarat Renzi la o conferință de presă comună cu Angela Merkel, desfășurată în localitatea italiană Maranello.

'Este de neimaginat să primim pe toată lumea' a punctat șeful guvernului de la Roma, după ce în ultimele patru zile au debarcat în Italia încă aproximativ 12.500 de migranți, majoritatea proveniți din țările Africii subsahariene, numărul lor total de la începutul anului ajungând la circa 112.000.

'Nu toată lumea poate să rămână — și Italia are aceeași problemă — deci avem o agendă comună', a indicat la rândul ei Angela Merkel, amintind de cei peste un milion de migranți sosiți anul trecut în Germania.

'Cei care nu au dreptul (să primească azil n.red.) trebuie repatriați', a subliniat șefa guvernului de la Berlin. Dar ea a atras atenția că pentru repatrierea imigranților ilegali este nevoie de semnarea unor acorduri de readmisie cu țările de unde provin aceștia. Spre deosebire de migranții veniți din zone de război, cum este cazul sirienilor, majoritatea africanilor care pornesc către țările Uniunii Europene sunt motivați doar de traiul mai bun din Europa, astfel că ei sunt imigranți economici care în mod normal ar trebui expulzați.

Însă guvernele africane nu s-au arătat până în prezent cooperante în repatrierea propriilor cetățeni ajunși ilegal în Europa și nici nu au depus eforturi pentru a diminua imigrația clandestină.

În declarația sa de miercuri, Angela Merkel a pledat și pentru sporirea ajutorului pentru dezvoltare acordat statelor de unde provin migranții, sperând că astfel se va stimula dezvoltarea economică a acestor țări și în consecință cetățenii lor vor fi mai puțin tentați să plece către Europa.