Merkel și liderii PPE, susținere pentru Maia Sandu în scrutinul din R. Moldova
Președintele Partidului Popular European (PPE), Joseph Daul, a făcut apel la autoritățile de la Chișinău și observatorii internaționali să monitorizeze atent desfășurarea scrutinul prezidențial din Republica Moldova, pentru a nu permite tentative de fraudare a acestuia, informează agenția de presă Unimedia, citată de Agerpres.
Într-o postare făcută joi pe Facebook, Joseph Daul a anunțat că a avut o întrevedere cu Maia Sandu în care aceasta i-a adus la cunoștință situația din Republica Moldova: modul în care alegătorii sunt intimidați, în care resursele administrative sunt folosite pentru promovarea candidatul Partidului Democrat (PDM), iar campania electorală a unor candidați nu este finanțată transparent.
'Facem apel la autoritățile de la Chișinău și observatorii internaționali să monitorizeze cu atenție scrutinul din 30 octombrie și să se asigure că standardele democratice sunt îndeplinite. Tentativele de falsificare a alegerilor nu vor fi tolerate de către partenerii europeni', avertizează Joseph Daul.
În aceeași postare, liderul PPE spune că Maia Sandu are toată susținerea formațiunii sale.
Primul tur al alegerilor prezidențiale din Republica Moldova urmează să aibă loc la 30 octombrie. Acest scrutin este primul în ultimii 20 de ani la care șeful statului va fi ales prin vot direct de către cetățeni.
Maia Sandu a fost aleasă săptămâna trecută candidatul comun al Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Partidului Platforma 'Demnitate și Adevăr' (PPDA) și Partidului Liberal Democrat din Republica Moldova (PLDM).
Alegerile prezidențiale din Republica Moldova vor fi monitorizate inclusiv de o misiune a Parlamentului European.