MENIU

Mergeau cu trenul şi au început să se ia la bătaie. Motivul scandalului o să te facă să râzi

Un bărbat din Marea Britanie s-a ales cu nasul rupt după ce a încercat să treazească pe cineva la staţia greşită în timp ce se afla într-un tren.

Potrivit Metro.co.uk, Sam Pearce, în vârstă de 24 de ani, l-a luat la bataie pe Benjamin Kerr şi apoi l-a aruncat din tren, totul pentru că cel din urmă l-a trezit pe primul la staţia greşită.

Toate acestea s-au întâmplat în contextul în care cei doi călătoreau şi dormeau împreunăîntr-un tren, iar în jurul orei 1:30 dimineaţa, Benjamin s-a trezit, crezând că a ajuns la destinaţie. Astfel, el a decis că trebuie să-l trezească şi pe Pearce.

Cei doi au realizat rapid că au ajuns la staţia greşită, iar Pearce a devenit „frustrat” şi a plecat să îl caute pe Benjamin prin tren. Apoi, el l-a luat la bătaie.

Pearce a fost ulterior a fost găsit vinovat pentru agresiunea comisă şi a fost condamnat la 4 ani grei de închisoare.  

„M-a făcut să par prost”, s-a apărat agresorul.  

Mai multe articole despre:
tren bătaie agresiune calatorit