MENIU

Medvedev: Rusia nu e responsabilă pentru conflictul din Ucraina

Rusia nu se consideră responsabilă pentru conflictul din Ucraina, responsabilitatea acestuia revine unor conducători ucraineni din trecut și actualilor lideri de la Kiev, a declarat premierul rus Dmitri Medvedev.

"Criza ucraineană are un caracter artificial (...) și responsabili de ea sunt foști și actuali lideri ai Ucrainei. Unii nu au putut face ordine, iar alții au permis, de fapt, apariția unui război civil," a afirmat Dmitri Medvedev, într-un interviu acordat televiziunii publice din Slovenia, înaintea vizitei sale la Ljubljana, transmite Agerpres. (sic!)

În opinia sa, Rusia încearcă să ajute la rezolvarea crizei din Donbas. 'Desigur, încercăm să facem tot posibilul pentru aceasta. Dar pot ajuta toți cei care vor realizarea unui acord real și Rusia, de asemenea, deși noi nu ne considerăm responsabili pentru acest conflict', a afirmat șeful guvernului rus.

Contrar celor afirmate de premierul rus, Kievul susține că în momentul de față există o mulțime de dovezi ale prezenței trupelor rusești în Ucraina, dar guvernul de la Moscova persistă în negarea faptelor.

În luna ianuarie, mișcarea fostului oligarh Mihail Hodorkovski 'Rusia deschisă' a informat cu privire la 260 de soldați ruși uciși numai în luptele pentru aeroportul din Donețk. Mișcarea lui Hodorkovski a creat o hartă interactivă pe care sunt marcate orașele din Rusia, de unde au fost trimiși soldați în Ucraina și care au murit în lupte. Autoritățile de la Moscova neagă trimiterea de trupe în Donbas.

La 12 mai, susținători ai opozantului rus Boris Nemțov, asasinat în februarie în apropiere de Kremlin, au dat publicității un raport început de acesta și pe care ei l-au finalizat despre prezența trupelor ruse în Donbas.

Printre altele, în documentul — intitulat 'Putin. Război' — se menționează că aprovizionarea rebelilor și întreținerea efectivelor de 8.000-10.000 de soldați ruși care luptă de partea lor a costat Rusia numai în primele 10 luni de la declanșarea conflictului în Donbas (aprilie 2014) aproximativ 53 miliarde de ruble. În plus, numai în luptele de la Debalțevo în ianuarie-februarie 2015 au fost uciși 70 de militari ai forțelor aeropurtate ruse, precizează documentul citat.

La 20 mai, președintele ucrainean Petro Poroșenko a anunțat arestarea a zeci de soldați ruși în Ucraina.