MENIU

Medicii din Grecia, ŞOCAŢI de cazul unei românce care a născut la vârsta de 11 ani

Medicii din Grecia, ŞOCAŢI de cazul unei românce care a născut la vârsta de 11 ani

O fată de origine română în vârstă de 11 ani a născut în Grecia, la Spitalul General Universitar Heraklion de pe insula Creta, doctorii afirmând că este pentru prima dată când acordă asistenţă la naştere unei tinere cu vârsta sub 14 ani, relatează Greek Reporter.

Potrivit Radio Creta, fata nu ştia că este însărcinată. Ea a mers la spital împreună cu mama ei, pentru un control de rutină. Medicii au fost şocaţi când au descoperit că tânăra era însărcinată în luna a şaptea.

Doctorii au fost nevoiţi să efectueze o operaţie cezariană, iar tânăra a devenit mamă duminică, la vârsta de 11 ani. Starea de sănătate a tinerei mame şi a fetiţei ei este bună.

Dr. Constantinos Relakis, care a efectuat intervenţia chirurgicală, a declarat că este pentru prima dată când a asistat la naştere o femeie atât de tânără. El a precizat pentru Radio Creta că, în cei 30 de ani de carieră medicală, cea mai tânără pacientă pe care a ajutat-o să nască a avut 14 ani, iar astfel de cazuri nu sunt obişnuite în Grecia, potrivit mediafax.ro.

Mai multe articole despre:
Grecia mamă naştere minoră