MENIU

Măsură cheie a NATO la summitul de la Varșovia. Suplimentare fără precedent a forțelor armate

Militari NATO vor veni în România

Liderii NATO pregătesc o întărire fără precedent a flancului estic al alianței, lucru unic de la căderea Uniunii Sovietice. Vor fi formate noi batalioane, iar bugetele militare vor fi crescute, transmite AFP, citată de Agerpres.

Anexarea Peninsulei Crimeea și ofensiva separatistă pro-rusă în estul Ucrainei, în primăvara lui 2014, au pus capăt unei perioade de optimism în relațiile dintre Rusia și Alianță, care a lansat o serie de 'șantiere dure' pentru consolidarea apărării colective, notează Agerpres.

În timpul summitului lor care se va desfășura vineri și sâmbătă la Varșovia, cei 28 de șefi de stat și de guvern ai țărilor aliate își vor întări și mai mult prezența militară în Est și vor lua unele măsuri care nu vor întârzia să suscite iritarea Moscovei, scrie AFP.

Aceasta va fi măsura-cheie a summitului de la Varșovia. SUA, Germania, Marea Britanie și Canada vor forma, cu alte țări din NATO, patru batalioane (600 la 1.000 de soldați) ce vor fi desfășurate prin rotație începând cu 2017 în Estonia, Letonia, Lituania și Polonia. Prezența acestor trupe internaționale ar urma să asigure aceste foste țări sovietice, îngrijorate de criza ucraineană și de potențialul militar în creștere al Rusiei la frontierele lor, garantând întăriri rapide din partea întregii Alianțe în cazul unui atac.

Articolul complet, pe Agerpres.ro

Mai multe articole despre:
Rusia NATO forţe armate batalioane crmeea