MENIU

Maşina în care se afla Berlusconi, ATACATĂ CU ROŞII în faţa Preşedinţiei Italiei

Maşina în care se afla Berlusconi, ATACATĂ CU ROŞII în faţa Preşedinţiei Italiei

Protestatari furioşi au aruncat cu roşii spre maşina în care se afla fostul premier italian Silvio Berlusconi, în faţa sediului Preşedinţiei Italiei, unde au loc consultări în vederea formării unui nou guvern, informează Corriere della Sera, în ediţia online.

Numeroase persoane au protestat, sâmbătă seara, în faţa Preşedinţiei Italiei, denunţând acordul preşedintelui Giorgio Napolitano de a-l primi pe liderul Forza Italia, Silvio Berlusconi, la consultările politice în vederea formării noului guvern.

Silvio Berlusconi participă la consultări deşi are de ispăşit un an de închisoare pentru fraudă fiscală în dosarul Mediaset.

"Domnule preşedinte, nu vă prefaceţi că nu ştiţi!", au strigat manifestanţii, numindu-l pe Berlusconi "infractor".
Preşedintele Napolitano a iniţiat consultări cu partidele după demisia premierului Enrico Letta. Primul-ministru a decis să îşi prezinte demisia după ce Partidul Democrat a cerut formarea unui nou Cabinet.

Conducerea Partidului Democrat (centru-stânga) a aprobat joi un document care pledează pentru "o etapă nouă" în politica italiană, "cu un nou guvern". Matteo Renzi, liderul Partidului Democrat, i-a mulţumit premierului Enrico Letta pentru activitate, apreciind "necesară şi urgentă deschiderea unei noi etape, cu un nou Executiv susţinut de majoritatea actuală", formată împreună cu deputaţi de centru-dreapta.

Matteo Renzi, în vârstă de 39 de ani, care este şi primar al oraşului Florenţa, ar putea fi desemnat premier al Italiei.

Mai multe articole despre:
Italia protest atac premier Silvio Berlusconi roşii