MENIU

Mărturiile ÎNGROZITOARE ale ostaticilor lui Amedy Coulibaly: A replicat trăgându-i un GLONȚ ÎN CAP!

Mai multe persoane ţinute ostatice vineri de Amedy Coulibaly în magazinul evreiesc din Paris au povestit presei cele patru ore de coşmar, de la împuşcarea în cap a unui ostatic, care încercase să-i ia o armă, până la asaltul forţelor de ordine, în timp ce atacatorul se ruga, scrie Mediafax.

Amedy Coulibaly, în vârstă de 32 de ani, a fost ucis vineri în asaltul forţelor franceze asupra magazinului evreiesc din Paris, unde ţinea ostatici. El a omorât patru persoane în acest magazin, după ce joi a împuşcat mortal o poliţistă la Montrouge. Marie a povestit că unul dintre ostatici a încercat să-i ia o armă lui Coulibaly. "El a replicat trăgându-i un glonţ în cap". Atacatorul le-a spus ostaticilor să stea jos, în timp ce în dreapta lor se aflau două cadavre.

"În geanta mea se află explozibil. Nu îmi este teamă să mor", a adăugat el, potrivit femeii citate de France TV. Un angajat al magazinului evreiesc Hyper Cacher a relatat că a reuşit să scape printr-o ieşire pentru situaţii de urgenţă şi le-a dat poliţiştilor cheia de la cortina de fier a magazinului, pentru a o deschide în momentul asaltului.

 Mai multe pe Mediafax