Mărturiile cutremurătoare ale unui ucrainean rămas fără familie după un atac al rușilor
Un bărbat din Ucraina a povestit momentele cumplite prin care a trecut atunci când și-a pierdut familia într-un atac al rușilor. Vladimir și-a pierdut soția, copiii și cei doi nepoți în măcelul din satul lor de lângă Kiev. El este singurul care a rămas în viață.
Vestea că a rămas fără familie a primit-o chiar de la un vecin, care l-a sunat imediat după ce a auzit zgomotul bombelor. Îngrozit de ce a văzut când a ajuns la locuința acestuia, bărbatul i-a spus că nu mai are unde să se întoarcă. Acolo nu se mai afla nimeni în viață. Toată zona în care locuiau a fost distrusă complet.
„A trecut jumătate de an, dar lucrurile nu încep să se îmbunătățească deloc. Nu este ușor, cel puțin din punct de vedere emoțional...”, a mărturisit Vladimir.
În timpul atacului, acasă se aflau soția lui Vladimir și cei doi copii ai lor, iar aceștia nu au reușit să ajungă din timp la un adăpost. Fiica lui în vârstă de doar 19 ani devenise recent mamă, iar cel mic era proaspăt absolvent al gimnaziului.
Rămas fără familie, Vladimir luptă pentru apărarea Kievului și spune că va sta acolo până în ultima clipă.